Aglomerație la Taxe și Impozite

Mulți severineni vor să fie buni platnici și au ales să-și achite taxele și impozitele pentru acest an, încă din prima zi de plată. Oamenii spun că au dorit să scape de grija dărilor și au ales să plătească fizic, nu online. Contribuabilii care își plătesc pentru tot anul impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, până la 31 martie primesc și o bonificație în cuantum de 10%. Taxele și impozitele s-au majorat anul acesta cu rata inflației. Cei mai mulți spun că este o obișnuință să-și achite dările la început de an, chiar dacă sunt nevoiți să stea la coadă.
La Drobeta-Turnu Severin, impozitele pe proprietăți au fost majorate cu 10,4 %, adică cu rata inflației, în timp ce taxa pentru gunoiul menajer s-a majorat de la 14 la 17 lei.
Taxele locale se plătesc anual, în două rate egale, până la 1 aprilie, respectiv 30 septembrie. Toți contribuabilii, persoane fizice, care achită integral impozitele până la 31 de martie beneficiază de o reducere de 10 %.
S-ar putea să te mai intereseze
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că nava multirol [...]
Un bărbat de 33 de ani, din județul Timiș, s-a [...]
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, [...]



