Ada – Kaleh, prin imagini și cuvinte la Muzeul Regiunii Porților de Fier
Pe parcursul zilei de duminică, Muzeul Regiunii Porților de Fier a găzduit o serie de evenimente care au redat atmosfera de pe insula Ada – Kaleh, prin imagini și cuvinte, în cadrul proiectului “Ada -Kaleh Mon Amour”.





Atmosfera de poveste a cuprins Parcul Arheologic când Ansamblul Anton Pann a pus în cântec trăirile celor de pe paradisul scufundat. Concertul de muzică veche a fost completat de poveștile insularilor de pe Ada – Kaleh, astfel încât, publicul prezent să fie purtat pe tărâmul încărcat de mister, cultură și unicitate.
„A fost o onoare pentru noi să găzduim și să participăm activ la acest proiect, în calitate de parteneri ai organizatorilor, Asociației Anton Pann și Uniunea Democrată Turcă. Ne dorim un parteneriat pe termen lung, astfel încât să putem reda generațiilor viitoare această partea a istoriei locurilor noastre chiar prin poveștile și trăirile insularilor. Mulțumesc organizatorilor, Administrației Bazinale de Apă Jiu și Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinți, pentru faptul că au făcut posibil ca Cetatea Ada – Kaleh să-și dezvăluie misterele în acest sfârșit de săptămână.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
„Timp de două zile, am însoțit zeci de foști locuitori ai insulei care s-au reîntors pe aceste meleaguri și am retrăit alături de ei emoția amintirilor. În cea de-a doua zi, cea mai importantă instituție de Cultură din județul Mehedinți, Muzeul Regiunii Porților de Fier, i-a avut ca oaspeți de onoare pe aceiași foști insulari, care au fost impresionați de modul în care viața de pe Ada – Kaleh are loc bine definit în istoria județului Mehedinți și în expozițiile de aici, dar și la secțiile de la Hidrocentrala Porțile de Fier I și Orșova, expoziții dedicate culturii, obiceiurilor, portului și particularităților celor care au trăit pe insula scufundată. A fost o onoare să avem asemenea oaspeți de seamăi, după cum a fost o onoare să răsfoim împreună poveștile nescrise, dar neuitate, spuse și transmise de cei care s-au născut pe Insula Ada – Kaleh și chiar și-au trăit copilăria până la strămutare, dar și de oamenii locurilor noastre. Consiliul Județean Mehedinți a prețuit istoria acestor locuri și a acordat o importanță deosebită aspectelor care au dus, de-a lungul timpului, la ceea ce suntem astăzi. Ne dorim să facem mai mult, la fel ca și dumneavoastră, cei pe care v-am văzut copleșiți de emoții, ieri, când ați vizitat Cetatea Ada – Kaleh, strămutată în aval de Hidrocentrala Porțile de Fier I! Pentru acest lucru, în numele domnului președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și al meu, personal, vreau să mulțumesc conducerii Administrației Bazinale de Apă Jiu și Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinți pentru eforturile făcute pentru ca zidurile cetății să vă poată deschidă calea amintirilor se pe Ada – Kaleh zilele acestea! Din păcate, aspecte independente de Consiliul Județean ne fac să străbatem greu drumul până la punerea în valoare a ceea ce a rămas din Ada – Kaleh, dar prezența dumneavoastră într-un număr atât de mare aici poate fi un nou pas înainte. Vreau să mulțumesc inițiatorilor proiectului “Ada – Kaleh Mon Amour” în județul Mehedinți, obiectivul care v-a și adus aici în acest sfârșit de săptămână! Vreau să cred că v-a plăcut aici și că veți reveni! Noi v-am primit cu toată căldura și o vom face ori de câte ori veți reveni!”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă.
S-ar putea să te mai intereseze
Restaurarea cetății sfântului Ladislau din localitatea Coronini, este aproape de [...]
Ministerul Finanțelor propune modificarea regimului TVA aplicabil întreprinderilor mici, prin [...]
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin, [...]