Activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Pompierilor din România vor continua

Pompierii mehedințeni au fost prezenți în cele două centre comerciale din Drobeta Turnu Severin, dar și în târgul Veterani. Cei interesați de misiunile pompierilor au avut prilejul de a se familiariza cu o parte din echipamentele cu care salvatorii intervin în sprijinul semenilor, dar și de a afla ce trebuie făcut înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență.
De asemenea, cu ajutorul paramedicilor SMURD și a voluntarilor ISU Mehedinți, cetățenii au avut posibilitatea de a-și măsura gratuit tensiunea arterială.
Specialiștii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au desfășurat, și astăzi, acțiuni de control în târgul Veterani, în vederea respectării normelor de apărare împotriva incendiilor în locațiile de alimentație publică amenajate în incintă.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din Mehedinți au desfășurat, luni, 24 august, mai multe [...]
Pasionații sportului nautic se pregătesc pentru un eveniment de anvergură. [...]
Comunitatea din Rogova este în doliu după moartea lui Claudiu [...]



