Activitatea Comisariatului Județean Mehedinți al Gărzii de Mediu în anul 2025

În anul 2025, Comisariatul Județean Mehedinți al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat un total de 776 de controale, dintre care 358 au fost inspecții planificate, iar 418 inspecții neplanificate.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale principale, constând în 70 de avertismente și 103 amenzi, valoarea totală a acestora ridicându-se la 2.066.500 de lei.
De asemenea, a fost dispusă desființarea unei lucrări realizate fără acte de reglementare din punct de vedere al protecției mediului și au fost confiscate două autovehicule utilizate pentru transportul ilegal de deșeuri.
Un alt obiectiv al activității instituției a fost analizarea și soluționarea petițiilor, acestea fiind gestionate în termenul legal prevăzut de legislație.
Printre principalele neconformități constatate în urma controalelor se numără lipsa autorizației sau a autorizației integrate de mediu, nerespectarea prevederilor din actele de reglementare, neluarea măsurilor pentru prevenirea poluării aerului, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor de către persoane fizice și juridice, nerespectarea măsurilor dispuse la controalele anterioare, precum și încălcarea legislației privind sistemul de garanție-returnare.
În cursul anului 2025, comisarii Gărzii de Mediu Mehedinți au participat la 41 de acțiuni de inspecție și control desfășurate în colaborare cu alte instituții ale statului, precum Poliția Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență sau Poliția de Frontieră.
Totodată, Garda Națională de Mediu a anunțat că în anul 2025 a fost realizată absorbția integrală a fondurilor destinate achiziției de drone, body-cam-uri și dash-cam-uri, echipamente care vor fi utilizate în activitatea curentă a comisarilor. Anul 2026 este prevăzut ca etapă de finalizare a procesului de digitalizare a instituției.
Reprezentanții instituției au precizat că și în anul 2026 vor continua demersurile pentru asigurarea transparenței și pentru o comunicare eficientă cu presa și publicul.
S-ar putea să te mai intereseze
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mehedinți anunță [...]
Un restaurant din Dublin, deschis de orșoveanul Alexandru Radu, a [...]
Ciprian Mocanu a demisionat din funcția de consilier local al [...]



