Activitate ilegală de reparații și vopsire auto, sancționată la Baia de Aramă

Comisarii Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Mehedinți, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți – SICE și ai Agenția Națională de Administrare Fiscală, au desfășurat un control comun pe raza orașului Baia de Aramă, în urma căruia a fost identificată o persoană care desfășura activități de reparații și vopsire autovehicule fără autorizație de mediu.
Potrivit autorităților, activitatea era realizată într-un garaj aflat în proprietate personală, fără respectarea condițiilor legale privind protecția mediului și funcționarea unor astfel de servicii.
În urma verificărilor, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Reprezentanții instituțiilor implicate au transmis că astfel de acțiuni de control vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea activităților economice desfășurate ilegal și pentru protejarea mediului înconjurător.
S-ar putea să te mai intereseze
Pavilionul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin și-a schimbat complet înfățișarea, respectând [...]
Un grup de 100 de elevi ai Colegiului Național Economic [...]
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs în seara [...]



