Acțiuni preventive ale polițiștilor la școlile din Pătulele și Gârla Mare

Ultima Actualizare: martie 11, 2026Tags: , ,

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți continuă activitățile de prevenire în rândul elevilor, prin acțiuni desfășurate în unități de învățământ din mediul rural.

Astăzi, 11 martie, polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive în școlile gimnaziale din comunele Pătulele și Gârla Mare, în colaborare cu reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Mehedinți. Acțiunile au avut loc în cadrul proiectelor educaționale „Preventin” și „Scoate violența din anonimat”.

În cadrul întâlnirilor cu elevii și cadrele didactice, au fost abordate teme precum prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, reducerea faptelor de violență în mediul școlar, precum și riscurile asociate consumului de droguri, alcool și tutun. De asemenea, polițiștii au discutat despre răspunderea penală a minorilor și consecințele juridice ale comportamentelor antisociale.

Scopul acestor activități a fost creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor privind riscurile comportamentelor deviante și impactul pe care acestea îl pot avea asupra dezvoltării personale și asupra viitorului lor ca adulți.

Reprezentanții IPJ Mehedinți au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, ele făcând parte din demersurile instituției de a contribui la crearea unui mediu mai sigur pentru copii și tineri.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor