Acțiuni pe linie rutieră ale polițiștilor mehedințeni

În ultimele 24 de ore, poliţiştii mehedințeni au acţionat în tot județul, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte antisociale. În urma verificărilor efectuate de către oamenii legii, au fost aplicate 223 sancțiuni contravenționale, în valoare de 94.375 de lei.
Un bărbat de 33 de ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu, a fost depistat de către oamenii legii cu o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Un alt conducător auto de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561 A, în localitatea Tâmna, a fost oprit și testat cu aparatul alcooltest de către polițiștii din Strehaia. Aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de bărbat, a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar ca măsură complementară i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
S-ar putea să te mai intereseze
În scopul creșterii gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirii [...]



