Acțiuni în sistem integrat pentru menținerea unui climat de siguranță publică
Polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, împreună cu jandarmii mehedințeni au organizat în municipiul Drobeta-Turnu Severin o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri.
Astfel, s-a acționat în zona în care se înregistrează aglomerări de persoane.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive în rândul tinerilor pentru conștientizarea efectelor medico-psiho-sociale ale consumului de substanțe psihoactive, precum și pentru abordarea unui stil de viață responsabil prin care să fie prevenite abaterile de la normele sociale.
Polițiștii au popularizat în rândul tinerilor noile modificări ale Codului Penal, în sensul că șoferul aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi pedepsit cu închisoare.
De asemenea, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice prin depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Prin prezența constantă în stradă și zonele aglomerate, precum și prin activitățile specifice pe care le desfășoară, polițiștii și jandarmii mehedințeni asigură toți cetățenii județului nostru că se află la datorie, în sprijinul acestora, în vederea menținerii unui climat de liniște și siguranță publică.
S-ar putea să te mai intereseze
Un incendiu a avut loc în această după amiază la [...]
Piața asigurărilor RCA din România a fost dominată, între 16 [...]