Acțiuni de ecologizare în Balta și Baia de Aramă, de Ziua de Curățenie Națională

Ziua de Curățenie Națională a fost marcată prin acțiuni de ecologizare desfășurate în comuna Balta și orașul Baia de Aramă, unde angajați ai administrațiilor locale, silvicultori și voluntari s-au mobilizat pentru strângerea deșeurilor abandonate în zonele împădurite.
În comuna Balta, personalul Primăriei, angajații Ocolului Silvic Tărnița și voluntari din comunitate au participat la o acțiune de curățare a pădurilor. Inițiativa a urmărit îndepărtarea deșeurilor și menținerea unui mediu curat, contribuind totodată la conștientizarea responsabilității pe care fiecare cetățean o are față de natură.
La Baia de Aramă, acțiunea de ecologizare s-a desfășurat în zona împădurită, unde au fost colectate deșeurile abandonate. Administrația locală a transmis un apel către cetățeni să nu depoziteze gunoiul în natură și să utilizeze locurile special amenajate pentru colectarea deșeurilor.
Primarii celor două localități, Irina Zoican și Ionuț Tudorescu, au mulțumit persoanelor implicate și au subliniat importanța păstrării curățeniei și protejării mediului pentru comunitate și pentru generațiile viitoare.
✍🏻 Redactor Mihai Toma



