Acțiuni ale polițiștilor în trenurile din Mehedinți, înainte de Paște

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat marți, 7 aprilie, o acțiune preventivă în transportul feroviar, vizând creșterea siguranței călătorilor în contextul apropierii sărbătorilor pascale.
Activitățile au avut loc în stațiile CFR și în trenurile de călători din municipiul Drobeta-Turnu Severin, fiind derulate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi, în colaborare cu specialiști criminaliști, polițiști din cadrul structurilor canine și jandarmi.
Potrivit reprezentanților IPJ Mehedinți, acțiunea a avut ca scop prevenirea faptelor antisociale, combaterea consumului de substanțe interzise și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zonele feroviare intens tranzitate în această perioadă.
Oamenii legii au transmis și o serie de recomandări pentru călători: să nu își lase bagajele nesupravegheate, să nu încredințeze bunuri persoanelor necunoscute și să sesizeze imediat poliția în cazul în care observă comiterea unor infracțiuni.
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți au precizat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura siguranța cetățenilor care aleg să călătorească cu trenul.



