Accident teribil la ieșire din Drobeta Turnu Severin

Ultima Actualizare: decembrie 9, 2022Tags:

Un accident rutier s-a petrecut cu puțin timp în urmă, pe Calea Târgu Jiului, din Drobeta Turnu Severin. 

Trei tineri au scăpat ca prin urechile acului, după ce autoturismul condus de către unul dintre ei, a derapat datorită vitezei și a rupt un stâlp de electricitate. Se pare că șoferul a încercat să evite un alt autoturism, care ieșea din garaj. 

În urma impactului, au fost rănite două persoane: șoferul și o tânără (pasager în dreapta). Tânăra este conștientă, dar s-a ales cu traumatisme craniene ușoare, fiind transportată la spital. 

La fața locului, s-a deplasat un echipaj de pompieri al ISU Mehedinți și polițiștii rutieri, pentru cercetări. În acest caz, a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. De altfel, pagubele materiale sunt însemnate, mașina fiind, pur și simplu, distrusă.

“Cu puțin timp în urmă, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin au intervenit cu autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere pentru salvarea victimei unui accident rutier produs pe Calea Târgu-Jiului din municipiul Drobeta Turnu-Severin.

La sosirea forțelor de intervenție, victima se afla în afara autoturismului, în stare de conștiență. Aceasta a fost predată unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, ulterior fiind transportată la spital. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.”, a transmis ISU Mehedinți.

Partajează acest conținut!