Accident spectaculos la Şimian: un autotren a dărâmat sensul giratoriu și a ajuns în gardul unei case

Un accident rutier a avut loc marți dimineață, în comuna Şimian, la intersecția Drumului Național 6 cu DN 56A.
Un șofer de cetățenie turcă, aflat la volanul unui autotren care circula dinspre Vama Calafat, a pierdut controlul direcției și a intrat în plin în sensul giratoriu din zonă, pe care l-a distrus. Vehiculul a continuat deplasarea și s-a oprit în gardul unei locuințe aflate în apropiere.
În urma impactului, tirul a avariat și o conductă de gaz. Din fericire, aceasta era nefuncțională, astfel că nu a existat risc de explozie. Șoferul nu a fost rănit.
La fața locului au intervenit pompierii și polițiștii, care au securizat zona și au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
S-ar putea să te mai intereseze
La manifestările prilejuite de Zilele Severinului, un gest simplu, dar [...]
Polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu [...]
Doi tineri din comuna Devesel au fost depistați de polițiști [...]



