Accident rutier pe fondul nerespectării semnificației indicatorului „STOP”

Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în Drobeta Turnu Severin, la intersecția străzii Independenței, cu strada Mareșal Averescu. Două autoturisme s-au ciocnit, după ce șoferul uneia dintre mașini nu a oprit la indicatorul “STOP”. Pagubele materiale sunt însemnate.
La faţa locului polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere, au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul de circulaţie.
“În această dimineață, pe strada Independenței, în municipiul Drobeta-Turnu Severin s-a produs un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 54 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenței, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un alt vehicul condus de un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate. Din accident, au rezultat doar pagube materiale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Față de conducătorul auto a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1305 lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.”, a transmis IPJ Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
O seară care trebuia să fie una obișnuită s-a transformat [...]
O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident [...]