Accident rutier, pe DN6, la Ghelmegioaia
Un accident rutier s-a produs vineri dimineață, pe DN 6, în localitatea Ghelmegioaia. A fost implicat un TIR și două autoturisme. În urma impactului, două persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Traficul rutier a fost îngreunat și s-a desfășurat pe un singur sens de mers.
La fața locului, s-au deplasat echipaje multiple de salvatori, dar și polițiștii, pentru cercetări. A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
“În această dimineață, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs pe DN 6, între localitățile Ghelmegioaia și Prunișor. În accident, au fost implicate două autoturisme și un autotren. La sosirea salvatorilor, o persoană se afla blocată într-un autoturism. Pompierii au intervenit de urgență pentru extragerea victimei, pe care au predat-o, în stare de conștiență și cooperantă, unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Accidentul s-a soldat cu două victime, conștiente și cooperante, care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin de către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean. O a treia persoană implicată în accident a fost evaluată de paramedicii SMURD, însă a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele două autoturisme implicate în accident.”, a transmis ISU Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Un incendiu a avut loc în această după amiază la [...]
O activitate pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de abaterile săvârșite [...]