Accident rutier pe DN56A

Un accident rutier soldat cu victime a avut loc marți seara pe DN56A, în localitatea Rogova, fiind cercetat în continuare de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.
Potrivit reprezentanților IPJ Mehedinți, în jurul orei 18:18, un apel la S.N.U.A.U. 112 a anunțat producerea unui eveniment rutier cu implicarea a două autovehicule.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că o femeie în vârstă de 68 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, conducea un autoturism pe DN56A, pe sensul de mers Drobeta-Turnu Severin către Vânju Mare. La un moment dat, din cauze care urmează a fi stabilite, aceasta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un cetățean de naționalitate turcă.
În urma impactului, conducătoarea auto a fost rănită, însă a refuzat transportul la spital. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului. Evenimentul se află în atenția organelor de cercetare penală.
S-ar putea să te mai intereseze
Pierderi de 16,1 milioane lei în 2021 şi de 11,3 [...]
Cea de-a doua tranșă a voucherelor sociale din cadrul pachetului [...]



