Accident rutier pe DN 6, la ieșirea din Orșova

Un accident rutier s-a produs vineri, pe DN 6, la ieșirea din municipiul Orșova, spre Topleț. Evenimentul rutier a avut loc între un autoturism și un autocamion.
Au intervenit trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Orșova cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
La sosirea salvatorilor, o persoană se afla blocată în autoturism. Pompierii militari au acționat de urgență pentru descarcerarea victimei, pe care au predat-o, în stare de inconștiență, unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Șoferul autocamionului a fost evaluat de către paramedicii SMURD la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.
„La data de 09 iunie a.c., ora 11.07, pe DN 6, la ieșire din localitatea Orşova, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
La fata locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 52 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în afara municipiului Orșova a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un camion condus de un bărbat din municipiul Târgu-Jiu, județul Gorj. Din accident a rezultat decesul conducătorului autoturismului.
Conducător autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, a transmis IPJ Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Echipa de fotbal U10 băieți a Școlii Gimnaziale Nr. 2 [...]
În perioada 1–2 mai 2026, satul Eibenthal din județul Mehedinți [...]
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată astăzi la Drobeta-Turnu [...]



