Un polițist a sfârșit sub roțile unui TIR

Ultima Actualizare: septembrie 3, 2024Tags: ,

Un accident rutier cu victime a avut loc noaptea trecută pe DN 6, la Gura Văii. Un polițist din cadrul I.P.J. Mehedinți, în vârstă de 42 de ani, și-a pierdut viața după ce ar fi încercat să depășească un autotren și a intrat sub roțile unui alt TIR.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier s-au deplasat la locul accidentului, iar din cercetările efectuate, au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din  Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, la Gura Văii, s-ar fi angajat în depășirea unui ansamblu de vehicule și ar fi intrat în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 53 de ani. Din accident a rezultat decesul conducătorului autoturismului. Conducătorii celor două tiruri au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze

Recomandate de redactor