Accident rutier pe DN 56A, între Recea și Punghina

Un accident rutier s-a produs în această seară pe DN 56A, între localitățile Recea și Punghina. În eveniment au fost implicate un autotren și un autoturism.
Autoturismul a părăsit partea carosabilă în urma impactului, însă, din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Vânju Mare, care au acordat sprijin celor implicați și au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.



