Accident rutier pe bulevardul Tudor Vladimirescu

Accident rutier, cu victime, în DrobetaTurnu Severin, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, în apropierea intersecției cu strada Antonini.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 54 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce traversa bulevardul Tudor Vladimirescu prin loc nepermis, a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie de 37 de ani. Pietonul a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
S-ar putea să te mai intereseze
Un accident rutier a avut loc pe DN 56A, în [...]
Pasionații de mișcare în aer liber sunt invitați, la finalul [...]
În perioada 1–2 mai 2026, satul Eibenthal din județul Mehedinți [...]



