Accident rutier, la Scăpău
Poliţia Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată sâmbătă, de un bărbat de 64 de ani, din comuna Devesel cu privire la faptul că în pe DJ 562, în localitatea Scăpău, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

La faţa locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Șimian care în urma verificărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 61 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DJ 562, la intrarea în localitatea Scăpau, pe fondul neadaptării vitezei a ieșit în decor.
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto la a a rezultat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
S-ar putea să te mai intereseze
În municipiul Drobeta-Turnu Severin a fost deschisă oficial cea de-a [...]
În municipiul Drobeta-Turnu Severin a avut loc un accident rutier [...]
În perioada 1–2 mai 2026, în localitatea Eibenthal din Clisura [...]



