Accident rutier la intersecția străzii Independenței cu strada Traian

Un accident rutier a avut loc cu puțin timp în urmă la intersecția străzii Independenței cu strada Traian. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 48 de ani, din comuna Secu, județul Dolj în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenței, la intersecția cu strada Traian nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Drobeta-Turnu Severin. Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager, care a primit îngrijiri medicale la fața locului. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
S-ar putea să te mai intereseze
O seară care trebuia să fie una obișnuită s-a transformat [...]
O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident [...]