ACCIDENT RUTIER CU VICTIME ÎN DROBETA-TURNU SEVERIN

În această dimineață, în jurul orei 11:48, un accident rutier soldat cu o persoană rănită a avut loc pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecția cu strada I.C. Brătianu.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, o femeie în vârstă de 36 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, care se afla la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație și a intrat în coliziune cu un alt vehicul. Al doilea autoturism era condus de o femeie de 77 de ani, din comuna Hinova.
În urma impactului, conducătoarea auto de 77 de ani a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Ambelor participante la trafic li s-a testat alcoolemia, rezultatele fiind negative, transmite IPJ Mehedinți.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.
S-ar putea să te mai intereseze
Evenimentul sportiv se va desfășura sâmbătă, 17 septembrie, ora 10:00, [...]
Doi soți din satul mehedințean Crivina, județul Mehedinți au rămas [...]
„Sărbătorim astăzi Nașterea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Este o [...]



