Accident rutier, cu trei persoane implicate, în Drobeta-Turnu Severin

Un accident rutier s-a produs în municipiul Drobeta-Turnu Severin, la intersecția străzilor Avram Iancu și Doctor Saidac. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane.
În urma impactului, două persoane au fost evaluate medical de echipajele SMURD și SAJ.
Potrivit primelor informații, accidentul s-ar fi produs pe fondul nerespectării indicatorului „STOP”.
Pompierii militari au intervenit pentru acordarea primului ajutor și au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
✍🏼 Redactor Mihai Toma
S-ar putea să te mai intereseze
La Orșova va fi organizată, pe 1 octombrie 2026, cea [...]
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul IPJ Mehedinți, împreună cu [...]
Anul universitar 2026–2027 a fost deschis oficial la Drobeta-Turnu Severin, [...]



