Accident rutier cu cinci victime, la Orșova

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs marți, pe DN6, în municipiul Orșova, în zona gării. Cinci persoane au fost implicate în eveniment, una dintre acestea fiind blocată într-unul dintre autoturisme.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Secției de Pompieri Orșova, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și echipaje ale Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD. De asemenea, au fost direcționate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Potrivit informațiilor transmise de pompieri, două dintre persoanele implicate, aflate în stare de inconștiență, au fost transportate la Compartimentul de Primire Urgențe Orșova.
Celelalte trei victime au fost evaluate medical la locul accidentului și ulterior transportate la spital. Una dintre acestea a ajuns la CPU Orșova, iar celelalte două au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin.
Intervenția forțelor de salvare s-a încheiat după ce toate cele cinci persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la unități spitalicești.
S-ar putea să te mai intereseze
Nașterea Maicii Domnului, denumită popular Sfânta Maria Mică, este prăznuită [...]
Românii ar putea avea o nouă zi liberă începând de [...]
Google anunţă disponibilitatea opţiunii de rută ecologică în secțiunea Maps, [...]



