Accident pe centura Drobeta Turnu Severin: cinci persoane rănite

Un grav accident rutier a avut loc noaptea trecută la intersecția șoselei de centură a municipiului Drobeta Turnu Severin cu Calea Dudașului.
Un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism BMW, nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” și nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare conduse de un bărbat de 63 de ani din Calafat, județul Dolj. În urma impactului violent, autoutilitara s-a răsturnat.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi, precum și a trei pasageri din autoturism, cu vârste de 19, 24 și 25 de ani. Toate victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
La locul producerii evenimentului au intervenit echipaje de pompieri, o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță și polițiștii rutieri, care au demarat cercetările. Pagubele materiale sunt considerabile.
Testarea cu aparatul etilotest a arătat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa foto Actual Mehedinți
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, [...]
În perioada 14-15 mai 2026, la Drobeta-Turnu Severin va avea [...]
Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din Drobeta-Turnu Severin anunță [...]



