Accident între un autoturism și o ambulanță SMURD, la Rogova

Un accident rutier a avut loc pe DN 56A, în localitatea Rogova, unde un autoturism a intrat în coliziune cu o ambulanță aparținând SMURD.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Stației Vânju Mare, care au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și acordarea primului ajutor.
În urma impactului, un bărbat a fost rănit. Potrivit informațiilor transmise de salvatori, acesta era conștient și cooperant în momentul preluării. Victima a fost transportată ulterior la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru investigații și îngrijiri medicale.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au precizat că ambulanța SMURD nu se afla în misiune în momentul producerii accidentului, aceasta deplasându-se către subunitate.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
S-ar putea să te mai intereseze
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată astăzi la Drobeta-Turnu [...]
Proiectul privind relocarea sălilor de jocuri de noroc în afara [...]
Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin anunță că bugetul local din acest [...]



