Accident grav la Hinova: un mort și trei răniți după coliziunea a două microbuze

Un accident rutier grav s-a produs în această dimineață în localitatea Hinova, județul Mehedinți, unde două microbuze de transport marfă s-au ciocnit violent. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, iar una dintre ele a decedat.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) au fost mobilizate pentru acordarea primului ajutor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți, în urma coliziunii au rezultat patru victime. Una dintre acestea a fost găsită în stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarată decedată.
Celelalte trei victime erau conștiente și cooperante, însă au rămas blocate în vehicule. Salvatorii au fost nevoiți să folosească echipamentele de descarcerare pentru a le extrage în siguranță. După intervenție, acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
S-ar putea să te mai intereseze
În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii rutieri din cadrul [...]
În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii din cadrul Secțiilor [...]
Craiova se pregătește de sărbătoare la finalul lunii mai, când [...]



