Acces gratuit al copiilor la terenul de sport din curtea şcolii

Ultima Actualizare: septembrie 29, 2022Tags:

Copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de parlamentari.

„Modificarea şi completarea Art.6, alin. (9) din Legea 69/2000 a Educaţiei fizice şi sportului, care în prezent reglementează faptul că unităţile de învăţământ şi cluburile sportive şcolare şi universitare pot pune la dispoziţie propriile baze sportive persoanelor fizice şi juridice, va statua, fără echivoc, dreptul copiilor şi al tinerilor, aşa cum sunt definiţi în lege şi al tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, dar care care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, de a folosi gratuit aceste terenuri, cu respectarea regulamentelor de acces şi a modului de utilizare a curţilor şi terenurilor de sport. Fiecare unitate de învăţământ, în baza hotărârii de consiliu local, va include în actualele regulamente de funcţionare prevederi cu privire la orarul şi modul în care se face accesul în incinta bazelor sportive proprii, precum şi la drepturilor şi obligaţiile utilizatorilor”, precizează iniţiatorul în expunerea de motive.

Proiectul iniţiat de parlamentari a fost trimis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa g4media

Partajează acest conținut!