Absolvenții de liceu au susținut proba scrisă la limba română

Peste 134.000 de candidați au susținut astăzi prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, în țară sunt organizate 477 centre de examen. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfășura în perioada 1 – 5 iulie în 477 de centre.
Astfel, luni a avut loc proba la Limba și literatura română, marți va avea loc proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), joi proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie), iar vineri proba la Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), transmite Mediafax.
S-ar putea să te mai intereseze
Proiectul privind amenajarea unei zone de recreere în satul Fântâna [...]
Copilăria în pași de cântec și vers – eveniment dedicat tradiției și talentului copiilor mehedințeni
Biblioteca Județeană „I. G. Bibicescu” Mehedinți, în parteneriat cu Asociația [...]
Două persoane au fost depistate în flagrant de către o [...]



