Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi proba la Limba și literatura română

Examenul de Evaluare Națională, la care sunt așteptați aproape 160.000 absolvenți de gimnaziu, începe astăzi, cu proba la Limba și literatura română.
Conform datelor transmise de Ministerul Educației și Cercetării, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen, organizat în 3.190 de unități de învățământ/centre de examen, peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a.
Mâine vor avea o zi de pauză, iar miercuri, 25 iunie, vor susține proba la Matematică. Elevii care au urmat cursurile într-o unitate de învățământ cu predare în limba maternă vor susține, vineri, 27 iunie, proba la Limba și literatura maternă.
Accesul elevilor în săli are loc în intervalul orar 8.00 – 8.30. Repartizarea candidaților pe săli se face în ordine alfabetică, la nivelul centrului de examen.
Distribuirea subiectelor începe la ora 9.00. Elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare). Timpul de lucru, calculat după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenții din sălile de examen), este de două ore.
S-ar putea să te mai intereseze
Consiliul Județean Mehedinți a demarat, începând de astăzi, 21 aprilie, [...]
Bolojan refuză demisia după retragerea sprijinului PSD și anunță că își continuă mandatul de premier
Premierul Ilie Bolojan a transmis că va rămâne în funcție, [...]
Olimpiada Națională de Biologie reunește în aceste zile la Drobeta [...]



