46 de ani de la cutremurul din 1977

Ultima Actualizare: martie 4, 2023Tags:

Astăzi se împlinesc 46 de ani de la devastatorul cutremur din 1977, în care mii de persoane au fost rănite, peste 1500 pierzându-şi viaţa.
Pe teritoriul României, sunt definite opt ipoteze seismice, în care riscul de producere a rănirilor şi deceselor, ca urmare a acţiunii violente a cutremurelor, este diferit. Din punct de vedere al riscului la cutremur, judeţul Mehedinţi se încadrează în scenariile ipotezelor 1 și 6, când epicentrul se află în zona Vrancea, respectiv zona Danubius.

Cutremurul din 4 martie 1977 a avut loc în Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri, dar unda de șoc s-a simțit în toată Europa de Sud-Est și a ajuns până în Rusia, la Moscova și Sankt Petersburg. Seismul s-a produs la ora 21:21, într-o zi de vineri, și a avut durata de 56 de secunde. Printre personalitățile care și-au pierdut viața atunci se numără actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneț sau cântăreața Doina Badea. După cutremur, pe teritoriul României s-au instituit starea de necesitate. Peste 30.000 de pompieri şi militari au fost mobilizaţi pentru operațiunile de salvare, cel mai mare număr de salvatori care au acţionat simultan vreodată în România.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze

Recomandate de redactor