17 permise de conducere reținute în Mehedinți în ultimele 24 de ore

Ultima Actualizare: ianuarie 19, 2026Tags: ,

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat duminică, 18 ianuarie, acțiunile pentru menținerea ordinii și siguranței rutiere, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.

Pe parcursul celor 24 de ore, oamenii legii au intervenit operativ la 20 de evenimente sesizate, dintre care 8 prin SNUAU 112, pentru protejarea comunității și asigurarea unui climat de siguranță publică.

În urma controalelor, 53 de conducători auto au fost testați pentru consum de alcool sau substanțe psihoactive. De asemenea, polițiștii au verificat 208 autovehicule și 270 de persoane folosind aplicația e-DAC, în scopul prevenirii faptelor ilegale.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 192 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 75.000 de lei.

În cadrul acțiunilor, 17 șoferi au rămas fără permis de conducere, fiind considerați pericol pentru ceilalți participanți la trafic, iar exercitarea dreptului de a conduce le-a fost suspendată conform legii.

Totodată, 9 vehicule au fost retrase temporar de pe drumurile publice, proprietarilor fiindu-le reținute certificatele de înmatriculare până la remedierea deficiențelor tehnice.

Poliția Mehedinți continuă acțiunile pentru siguranța cetățenilor și respectarea legislației rutiere.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze

Recomandate de redactor