13 permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore în acțiunile polițiștilor

Polițiștii din Mehedinți au desfășurat în ultimele 24 de ore acțiuni ample pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea siguranței rutiere pe drumurile din județ.
Potrivit datelor transmise de polițiști, peste 100 de efective au fost implicate în activități operative, fiind gestionate 40 de evenimente sesizate, dintre care 16 prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Pe parcursul acțiunilor, au fost organizate 11 intervenții și controale pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și pentru reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 209 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 79.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier și încălcări ale normelor de conviețuire socială.
De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare, în scopul scoaterii din trafic a conducătorilor auto care au încălcat legislația sau a vehiculelor care nu prezentau siguranță.
Reprezentanții IPJ Mehedinți transmit că acțiunile vor continua și în perioada următoare.
S-ar putea să te mai intereseze
În comuna Vlădaia, unitatea de învățământ locală va fi supusă [...]
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean [...]
Locuitorii comunei Jiana primesc, începând de astăzi, aproape 14.000 de [...]



