100.000 de muncitori străini vor veni să lucreze în România în 2024

Ultima Actualizare: ianuarie 9, 2024Tags: ,

Guvernul a aprobat, ca pentru anul 2024, să poată fi aduși 100.000 de lucrători din afara Uniunii Europene nou adimiși pe piata forței de muncă din România, după ce, în 2023, alți 100.000 de oameni din țări ca India, Nepal sau Bangladesh au fost angajați legal la noi în țară.

A fost aprobat un contingent de 100.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2024. Este o decizie luată în urma consultărilor cu sindicatele şi patronatele şi are în vedere evaluarea numărului de cereri de eliberare a avizelor de angajare de la începutul anului până în prezent, dar şi a numărului locurilor de muncă declarate vacante de angajatori, în special în mediul privat„, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la Palatul Victoria, după şedinţa Executivului.

El a adăugat că este un plafon similar cu cel existent pentru anul în curs. Au fost eliberate de la începutul acestui an până în prezent 80.375 de avize şi există în curs de soluţionare încă 9.748 de solicitări.

Este un număr similar şi cu 2022, este o cifră în jur de 100.000 şi pentru anul în curs, la acelaşi necesar a fost evaluat şi anul viitor. Este totuşi o creştere faţă de 2021 când au existat aproape 50.000 de astfel de solicitări aprobate„, a spus Constantin.

Sursa europalibera.ro

Partajează acest conținut!